Istorie cu scris intunecat. Partea 2.

Armata impotriva careia luptau de atat timp ii infiora pe toti. Cele mai negre cosmaruri pareau ca lupta impotriva lor. Si imposibil de invins erau acestea fara ajutorul dat de catre fiintele de a caror existenta nici nu stiau pana la inceputul razboiului.

Fiintele care li se prezentasera ca o rasa ascunsa de ochii oamenilor faceau parte dintr-o rasa obscura, ascunsa de omenire inca din cele mai vechi timpuri. Borli isi spuneau. Erau vag asemanatori oamenilor, cam la fel cum oamenii semanau cu ornitorincii. Aveau 4 membre subtiri, capete lunguiete fara urechi si ochi, dar cel mai fascinant la ei era parul. Un par fin pe tot corpul, deschis la culoare in lumina soarelui si cu un aspect de desen animat. Spuneau ca sunt fiinte magice si ca parul este cel care le face asa. Se miscau incet, lent, ca si cum nimic din lume nu le putea face sa se grabeasca. Asa erau si in lupta, au vazut oamenii mai tarziu. Doar ca in lupta, borlii pareau a fi doar purtatorii parului. El era cel care se agita si cel care aducea moartea in randurile dusmanilor. Se transforma in sageti mici si subtiri care tasneau catre dusmani parca insetati de moartea care izvora din corpurile lor. Iar la atingerea sagetilor scurte, spirite, hoituri, oase si carne putrezita, toate se transformau in praf imprastiat de vant. Dar dupa lupta, borlii aratau jalnic. Toata maretia lor parea ca dispare, ramaneau doar caricaturi de oameni, cu smoace razlete de par. A doua zi insa, reveneau a fi fiintele care le dadeau speranta omenirii.

Isi facusera tabara in mijlocul celei a oamenilor, spunandu-le ca sunt vulnerabili dupa lupta si ca au nevoie de aparare. Erau singurul licăr de speranţă după mult timp, aşa că dorinţa le-a fost îndeplinită. Au fost primiţi ca nişte eroi şi cinstiţi ca nişte zei. Se crease un cult în onoarea lor şi din ce în ce mai mulţi oameni se trezeau dimineaţa, îşi îndreptau privirile către centrul taberei, îngenuncheau şi li se rugau. Pentru pace, linişte, bunăstare si mai ales pentru viaţa copiilor lor.

După ultima luptă, borlii se retrăseseră parcă mai abătuţi ca niciodată. Iar a doua zi de dimineaţă, nu au mai ieşit din corturile albe. Conducătorii oamenilor s-au întâlnit şi au decis să trimită o delegaţie care să discute cu ei. Liniştea apăsătoare din tabără i-a însoţit pe tot drumul până la corturi. Cu teamă, dar totuşi hotărâţi au dat la o parte pânza care ţinea loc de uşă. În acel moment, toate corturile au părut că s-au evaporat ca şi cum erau doar iluzii ţinute în loc de o vrajă instabilă.

Toate inimile s-au oprit din bătut în acelaşi moment. Gândurile cele mai negre au început să întunece privirile. Odată cu dispariţia borlilor, speranţa de supravieţuire îşi făcea şi ea bagajele şi pleca fără să privească măcar pentru o secundă înapoi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: