Litoral

Tomna’ ce m-am întors de la mare. Am fost la noi, în România. A fost frumos. liniște și pace. Apă curată, plaja aproape curată.

Fac aici o paranteză. De ce o fi greu pentru unii oameni să ia paharul de cafea sau cutia de suc, ambalajul de la napolitane, oasele de la pește, sticla de bere și dupa ce au golit conținutul să le arunce la coșurile de gunoi aflate cam 10 metri în spatele lor? Nu poți să spui că litoralul românesc e împuțit din cauza asta, dar poți să spui ca îți vine să-ți bagi pula în creierii unora. La propriu. Închid paranteza.

Nu mă plâng că a fost apa caldă rău, deși probabil că guvernul e de vină😛. Dar adevărul e că apa a fost așa de caldă ca sâmbătă apăruseră pești, creveți și scoici cât se poate de moarte.

No, litoralul e frumos, exceptând următoarele zone: Mamaia, Eforie, Saturn, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Mangalia, Neptun, Costinești, Venus. Ce mai rămâne? Năvodari, Corbu, 2 Mai, Vama Veche. În Vamă nu am fost decât o singură dată. Și atunci în trecere. Dar parcă mi-a plăcut nițel. Oricum, de data asta am fost în Năvodari. Ca și anul trecut de altfel. Și m-am simțit bine.

Mare parte din starea de bine a fost dată de descoperirea unui “restaurant” pe care l-am considerat o terasă destul de ferit amplasată. Asta la început. Că atunci când am mers să mâncăm p-acolo, am fost serviți de niște oameni cu zâmbetul pe buze, care chiar ne-au făcut să ne simțim bineveniți. Mai apoi am aflat că unul dintre ei era patronul, una altul era managerul restaurantului care are și un hotel, iar “domnișoara” cea tot timpul cu zâmbetul pe buze era soția patronului.

O persoană aparte a fost bucătarul, la care nu am reținut decât că se numește Vasile, e moldovean, a avut un restaurant în Iași pe Copou, l-a desființat și a acceptat oferta unui prieten de a veni pe litoral să îl ajute la hotelul restaurant până în septembrie (exprimarea aproape exactă a fost: ” Mi-a zis patronul: “). Ei dragii moșului, cam așa e. Cea mai bună salată de fructe de mare am mâncat-o aici, șalăul pane pe care eu îl consideram cea mai fără de gust mâncare am descoperit că poate fi gătit delicios, iar pieptul de pui a căpătat un gust mai bun decât orice cu un oareșce sos cu coniac dar al cărui nume nu mi-l amintesc nici bătut (nu că aș fi încercat sa mă bat singur)(dar oricum, mi-am promis să mai ajung anul ăsta o dată pe acolo și atunci o să vin și cu poze). Clătitele cu nuci și dulceață au beneficiat de o înfulecare rapidă din partea mea, probabil și datorită consistenței pufoase, consistență pe care nu am mai găsit-o până acum nicăieri (scuze mamă). Dar cireașa de pe tort a fost “platoul pescăresc de 2 persoane” din care ne-am înfruptat 3 persoane hămesite și am reușit să ne ridicăm de la masă cu chinuri și burți umflate. A fost prima dată când am reușit să mănânc pește cu oase (chefal) pentru că mi-a plăcut prea mult. Și asta după ce în prealabil testasem din greu scoicile, creveții prăjiți, cei opăriți cu sos de usturoi, hamsiile și încă o specie de pește care habar nu am ce era dar semăna cu un guvide mai mic sau cu o hamsie mai mare și mai grasă.

Hotel restaurantul ăsta se numește Nova, e chiar la intrarea către Sunshine Beach între Mamaia și Năvodari și vi-l recomand. Și din punct de vedere al cazării e în regulă. Curățel, cochet, apă caldă, aer condiționat, tv, balconașe (nu alea de pe plaja de sunt expuse de către diferite tanti)…mi-a plăcut.

Eh, poate mai scriu câte ceva dacă îmi mai aduc aminte zilele astea, iar până atunci…las niște poze.

2 comments
  1. mihail said:

    cand aud “mare” tot la zona aceasta ma gandesc si eu. am fost in delegatie la corbu. pe atunci, in 2000 si un pic, nu auzise nici muma de plaja de la vadu. sa speram ca nu o vor invada cei care isi cauta vama veche, pseudohipiotii si hipsterii care inteleg in termenul “distractie” o dulce coma alcoolica sau nivel de thc ridicat. cand voi merge o sa iti cer detalii despre traseul ce duce la restaurant si cazare.

  2. Momentan văd că nici Corbu nu e invadat, și chiar și Năvodari-ul este acceptabil. și locuri de cazare sunt destule pe acolo. Recomand Nova în Năvodari și o pensiune al cărei nume îmi scapă lângă cherhanaua de la Corbu, chiar jos pe plajă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: